Orașul
Orașul Chișinău este capitala Republicii Moldova, totodată fiind cel mai mare oraș al țării și centrul ei politic, administrativ, economic și cultural. Orașul este situat pe șapte coline și este considerat unul dintre cele mai verzi orașe ale Europei. Chișinăul este uneori deasemenea numit Orașul Alb, pentru că multe dintre clădirile mai vechi sînt construite din calcar. Cu siguranță merită a fi vizitat, atît datorită monumentelor sale istorice, priveliștilor uimitor de verzi pe timp de primăvară și vară, cît și datorită locuitorilor lui buni la suflet, generoși și ospitalieri.
Pentru prima dată găsim denumirea de Chișinău menționată în documentele istorice la 17 iulie 1436, acesta primind statut de oraș mai tîrziu, abia în 1818, curînd după ce a devenit parte a Imperiului Rus. Orașul Chișinău a devenit capitală în anul 1940, odată cu crearea Republicii Socialiste Sovietice Moldovenești, iar în 1991, a fost declarat capitala statului European independent - Republica Moldova.
În prezent populația orașului Chișinău este de peste 750 000 locuitori, orașul fiind divizat în 5 sectoare: Centru, Riscani, Botanica, Ciocana and Buiucani.
Centrul orașului este una din cele mai frumoase părți ale Chișinăului, datorită amestecului imprevizibil de clădiri vechi din secolul 19, arhitectura timpurilor sovietice și a clădirilor noi și moderne din sticlă, care încep să apară. Aici se află și cele mai importante obiecte ale orașului: Primăria, Guvernul Republicii Moldova, Parlamentul țării și Președenția, toate situate de-a lungul bulevardului Ștefan cel Mare - strada principală a Chișinăului; Ambasadele diferitor țări ale lumii, instituțiile de stat, centrele de afaceri și cele comerciale, băncile, muzeele și parcurile pitorești.